Elizabeth Gilbert – Mănâncă, roagă-te, iubește

Despre film, aici

„Mănâncă, roagă-te, iubește” este un roman de călătorie prin trei țări (din două continente) și printr-un suflet (originar de pe alt continent). Este o carte scrisă cu umor și cu sinceritate, un jurnal de călătorie îmbibat de amănunte simpatice și bine alese astfel încât să surprindă caracterul locului vizitat și starea de spirit a localnicilor. Nu este o carte doar pentru femei, dar reprezintă punctul de vedere al unei femei și poate n-ar avea atât de mult farmec pentru reprezentanții sexului mai puțin predispus la frângerea mâinilor. Deși cred că ar avea multe de învățat.

Autoarea-personaj își ia liber un an de la viață și pleacă în călătorie pentru a-și îndeplini câteva dorințe ascunse și mult amânate. E adevărat, își permite acest lucru (ca și în Villa Amalia, personajului i se dau niște posibilități pe care nu oricine le are, dar ideea este să gândim în concepte și nu în caprele vecinilor). Pleacă pentru a scăpa de Depresie și Singurătate, pentru a învăța să respire și să aibă încredere din nou. Pe drum găsește paste, oameni fericiți, înghețată, oameni săraci, guru, prieteni, ierburi vindecătoare, biciclete, orez. Se desparte fără regrete de cele două cunoștiințe (Depresia și Singurătatea). Învață limba italiană, învață să se roage și să se scufunde în liniște, iar eforturile ei sunt răsplătite cu încă o doză de iubire.

„Mănâncă, roagă-te, iubește” este o carte care se citește singură și în care, căutând printre rânduri, oricine se regăsește. Spune multe, dar le spune cu atâta naturalețe și umor încât e imposibil să nu-ți placă de Liz și de toate personajele (reale) pe care le adună în jurul său. Știu sigur că ne-am înțelege de minune, doar din faptul că nu vede nimic neobișnuit în a mânca înghețată la ora 9 dimineața.

--------------------------------------------------------------------

P.S. Am citit cartea lui Elizabeth Gilbert pentru că într-o dimineață ploioasă în care nu mai reușeam să împrăștii norii și cucoana Depresie se hlizea la orizont, am scris un e-mail jalnic unei prietene (sper că nu te superi că dau citate din mesajele noastre). Scriam așa;

„Ah, e vineri iar. Unde se scurge viața mea?! Parcă o papa bau-bau. Și deja am băut cafeaua (la plic), nu mai am nici o scăpare! Până și unghiile mele roșu aprins de care eram așa mândră, azi îmi par ciobite și nelalocul lor.”

Mi-a răspuns:

„da nu înțeleg cum adică se scurge? adică e o chestie fluidă, fără încărcătură, gen boabe de năut, bulbi de trandafir, roșii cherry...?
ai citit „mănâncă, roagă-te, iubește” de Elizabeth Gilbert? Citește-o.”

Și a avut dreptate. Mulțumesc.