La ora 15 00, când era anunțată deschiderea porților pentru intrarea în incinta pieței Constituției, o mulțime pestriță de oameni sprijinea deja gardul împrejmuitor. Mulțimea era împărțită în mulțimi mai mici și apoi verificată conform regulilor impuse de organizatori. La ora 17 00 piața era aproape plină, dar valul de oameni se scurgea în continuare la același debit. Nu cred că a avut cineva interesul să calculeze teroretic câți oameni pot intra fizic în piața Constituției, dar aseară a avut loc experimentul practic. Organizatorii au vândut bilete nelimitat, suplimentând mereu, astfel încât să nu rămână nimeni pe dinafară. Chiar și aseară, se puteau cumpără bilete de lângă intrările la concert. Așadar, toți cei care au dorit să vină au avut acceptul organizatorilor. S-a ocupat piața Constituției milimetru cu milimetru, iar apoi s-a trecut la peluza Palatului Parlamentului. Plin ochi este puțin spus și cred că acest lucru a infuențat negativ vânzările de bere și hot dog pentru că era aproape imposibil să te strecori prin mulțime purtând prețioasa povară, iar despre toalete nu vreau să povestesc. Drept urmare, standurile au fost luate cu asalt abia la sfârșitul concertului. Dar cam atât despre organizare, să nu căutăm prea multe noduri și să ne bucurăm de eveniment.
În deschiderea concertului ACDC, Iris. În deschiderea concertului Iris, Down. Pentru mine Iris are un farmec aparte, o istorie proprie și am dezvoltat un drag de muzica lor tocmai pentru că îmi dă senzația că e numai pentru mine. Așa că este firesc să spun că mi s-a părut prea scurt concertul lor. „Fără tine, Cerul e prea sus.”
La ora 21 00, conform programului, ACDC și-a făcut intrarea, spectaculos și grandios cum era așteptat. Și a ținut-o tot așa, trecând de la hituri dintotdeauna la melodii de pe noul album, de la confeti la artificii, la Rosie și la focuri de tun, până la ora 23 00 fix. Bis-uri calculate și nici un pic lăsate la voia publicului. Un concert așa cum era așteptat, cu o energie debordantă, mult spectacol, multă istorie și un public îndrăgostit, entuziast și fără odihnă. Nu știu dacă este ultima dată când ACDC concertează în România, dar cu siguranță cei prezenți aseară în piața Constituției nu au vrut să lase loc de îndoieli și au strigat și au dansat de parcă mâine n-ar fi existat. Știu că 75% dintre cei prezenți nu vedeau mai nimic pe scenă, dar cred că a existat o conexiune mentală între toți cei din piață (pentru că rețelele de telefonie mobilă picaseră de mult) și concertul s-a transmis în direct tuturor, cu imagini și sunet și atitudine. Bravo!
Reactii de luni: persoane distruse care au fost la nunti, botezi unde au cotizat cat pt niste locuri de vip la concert. Asa e cand nu ai noroc in viata :)
RăspundețiȘtergereE bine si cand petreci pentru fericirea altora si cand petreci pentru a ta. In ambele cazuri, costa :)
RăspundețiȘtergere