Despre literatură

LITERATÚRĂ, literaturi, s.f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ♢ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ♢ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii) Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura. (sursă, DEX 1998)

Dicționarul dă o definiție pragmatică tuturor gândurilor exprimate prin cuvinte într-o formă artistică, literatură. Dar cum nimeni nu poate descrie arta decât prin coordonate proprii sau prin date istorice și literatura trebuie simțită, absorbită pentru a putea fi definită. Lumea cuvintelor mi se pare un joc al minții și al sufletului. Construiește un univers paralel în care oamenii vorbesc între ei și se cunosc, fără ca vreunul dintre ei să fie cine este cu adevărat. Este un univers în care totul este posibil, orice vis se poate împlini și orice fantezie își are rostul.

Îi admir pe cei ce scriu. Se așează în fața unei pagini albe și intră în pielea a 1000 de personaje, călătoresc în locuri numai de ei văzute, pipăie lucruri rare și își umplu plămânii cu mirosul sărat al mării oricând au chef. Pot urca munți, pot străbate deșert și mlaștină. Ba chiar pot avea pielea verde și coadă și mai multe capete. Imaginația lor prinde viață. Povestea se naște singură și se dezvoltă tot de la sine, stimulată de gândurile și de mâna scriitorului. Când paginile s-au umplut cu acele semne magice, scriitorul are noi prieteni, un nou ego și o nouă casă. Îi trimite apoi în lume să-și spună povestea.

Primesc cu recunoștiință scrierile lor. Mă înclin în fața măreției și în solemnitatea momentului mă scufund în lectură. Intru în acea lume făcută de om, îmi fac prieteni și dușmani. Trăiesc cu ei o vreme, fără să știu încotro mă duc. Vorbim, ne contrazicem, ne luptăm, uneori chiar ne iubim. Realitatea lor devine imaginația mea sau invers, nimeni nu mai știe în amalgamul ce tocmai s-a creat cine e real și cine e poveste. Uneori îi uit și mă întorc peste ani în lumea lor neschimbată, îi regăsesc cu drag, la fel de tineri și de plini de savoare. Fără ei lumea mea ar fi tristă și singuratică. Dar pentru că știu că îi am pe raft, în coperțile frumos colorate, tipăriți pe hârtie albă și mirosind a carte, sunt un om liniștit și bogat.

Nu știu ce definește literatura. Poate cuvântul, poate doar gândul. Poate toți cei ce trăiesc printre rânduri sau irealitatea transparentă a metaforelor. Dar dincolo de coperți sunt atât de multe lumi că nici o minte nu le-ar putea cuprinde. Și-atunci de ce ne întrebăm ce este infinitul?

 Citiți 'Jurnalul Mirunei - Concertul'