duminică, 30 mai 2010

Manole

Am cioburi de suflet. Am construit precum Manole și am zidit înăutru o Ana care se zbate să iasă, care-mi dărâmă zidurile inimii și-mi calcă-n picioare florile pe care i le aștern în cale. Am construit o casă pentru ea, cu ferestre, uși, grădină cu flori. Chiar ea mi-a dat semințele de ‘nu-mă-uita’. Uneori însă ea dărâmă tot, conștient, cu răzvrătire și încăpățânare. Uneori socotește că e prea frumos ce se întâmplă și n-ar trebui să fie așa, pentru că ar strica adevărul poveștilor reale, în care lucrurile frumoase nu-și au rostul. Mă trezesc în fața unei grămezi de cioburi. Uneori plâng – da, până și eu - , întotdeauna uit, iubesc din nou, regăsesc bucuria. Am sufletul lipit cu sfoară, cu aracet, cu coajă de copac, legat cu cârpe, legat cu vise. Iubirea mea e liberă, ușile mele n-au lacăte, ferestrele mele n-au gratii, casa mea - cu flori de nu-mă-uita în prag - zâmbește. Îmi ascund legăturile și cioburile, să nu-i tulbure privirile Anei, să nu-i întunece fruntea, să nu-i amărască inima. Îi cunosc zbuciumul, îi susțin zborul. Deschid ușa larg, să intre soarele!

2 comentarii:

  1. Flori frumoase, cuvinte dureroase, dar se intrevede speranta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Orice casa care are flori in prag poarta o speranta, asteapta un musafir. Le vezi de departe, mandre pe dealuri insorite, cu ferestrele larg deschise si perdele albe. Isi asteapta Ana, isi pregatesc sufletul si zambesc soarelui.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine